Badantă în Germania

Ca badantă este ușor să vă găsiți un loc de muncă în Germania
Inhalt dieses Beitrags

Peste 5 milioane de oameni au nevoie în Germania de îngrijire – asta indică o analiză efectuată de  Ministerul Federal German pentru Sănătate în 2022. Dintre acestea 4 milioane de persoane au nevoie de îngrijire la domiciliu, permanentă sau din când în când. Numărul de persoane care necesită îngrijire este în creștere constantă, iar în ultimii zece ani s-a dublat [Bundesgesundheitsministerium, Stand 2021]. Asta înseamnă și că numărul de locuri de muncă în domeniu este în creștere, în special în ceea ce privește îngrijitorii de vârstnici la domiciliu. Deși Germania este una dintre țările care se bucură de un sistem de sănătate și îngrijire bine pus la punct, personalul de îngrijire disponibil în Germania este insuficient. Acest lucru înseamnă că aveți posibilitatea de a vă găsi ușor un loc de muncă ca badantă în Germania. Lucrând astfel, puteți beneficia de un angajament pe termen mai lung sau mai scurt, în funcție de ceea ce este mai convenabil pentru dumneavoastră.

 

Ce presupune munca de badantă în Germania?

Sarcinile dumneavoastră includ:

  • supravegherea, consilierea și îngrijirea uneia sau a două persoane vârstnice;
  • însoțirea persoanei vârstnice și acordarea de sprijin în afara casei sau în călătorii
  • pregătirea meselor;
  • administrarea medicamentelor, dacă este cazul
  • realizarea menajului;
  • acordarea de suport fizic și moral
  • disponibilitate pentru a fi persoana de contact pentru rudele persoanei îngrijite.

 

Detaliile exacte le stabiliți cu persoana îngrijită sau/și cu rudele acesteia. Acestea includ aspecte precum orele la care obișnuiește să se trezească, să ia masa, detalii privind preferințele alimentare, tabieturile, programul zilnic, dacă are o anumită rutină sau nu, dacă face sau nu plimbări zilnice, de unde faceți  cumpărăturile, dacă obișnuiește să primească vizite acasă sau să meargă în vizite la cunoștințe și rude, dacă are anumite preferințe în ceea ce privește modul în care să fie făcut menajul și altele asemenea.

 

Munca pe care o depune o badantă în Germania este foarte apreciată, pentru că îngrijirea vârstnicilor reprezintă una dintre cele mai mari probleme sociale în Germania. Cu ajutorul dumneavoastră, persoanele vârstnice pot trăi mai mult timp la domiciliul lor, fără a fi necesară mutarea lor în căminele de bătrâni, unde deși sunt foarte bine îngrijite, nu mai sunt în mediul lor, nici geografic, dar nici social. Mutarea persoanelor vârstnice în cămine presupune desprinderea acestora din mediul cunoscut, adaptarea la rutine zilnice noi, la persoane noi, eliminarea elementelor familiare din viața acestora, fiind dificilă menținerea legăturii cu prietenii de-o viață sau cu vecinii. Și mediul înconjurător se schimbă semnificativ, și asta înseamnă că se orientează mult mai greu, și până și rare plimbări spre locuri cunoscute care evocau diverse amintiri, devin imposibile.

Ce calități trebuie să aveți ca badantă în Germania?

Se știe că germanii apreciază ordinea. Dacă sunteți o persoană ordonată și organizată, un job de badantă în Germania vi se va potrivi mănușă. Asta pentru că, în calitate de bandată veți fi responsabilă de organizarea întregii zile a persoanei îngrijite, ceea ce poate fi o activitate de rutină și repetitivă, dar uneori poate presupune și includerea unor activități noi – de exemplu vizita la medic, sau la prieteni. Asemenea activități neobișnuite trebuie organizate și planificate temeinic în avans. Mai mult, este posibil să vi se încredințeze administrarea medicamentelor, ceea ce înseamnă că trebuie să urmăriți, inclusiv orele recomandate pentru administrare. A fi organizată este o calitate deosebită și apreciată, mai ales atunci când sunteți responsabilă de atâtea lucruri singură.

 

În același timp trebuie să dați dovadă și de flexibilitate. Trebuie să fiți capabilă să vă schimbați programul, în funcție de nevoile punctuale ale persoanei îngrijite, de exemplu este posibil ca după o perioadă în care toate zilele păreau că se desfășoară în același mod, brusc să fie necesară o adaptare a programului: poate după o vizită la medic, acesta recomandă schimbarea medicației, poate că rutina zilnică se schimbă în pregătirea sărbătorilor sau poate a unei aniversări, sau poate cine știe, vara, chiar trebuie să vă pregătiți de o deplasare într-o excursie. Uneori primiți musafiri, alteori poate trebuie să mergeți dumneavoastră în vizită împreună cu persoana îngrijită.

 

Faptul că o badantă este răbdătoare este evident. Odată cu avansarea în vârstă, ne confruntăm cu o serie de probleme care pot fi frustrante. Organismul nostru nu mai funcționează la fel ca și bine, iar cele mai simple activități devin dintr-o dată mai dificile și durează mai mult, astfel încât dumneavoastră, ca badantă, trebuie să dați dovadă de răbdare în orice situație. Trebuie să vă adaptați la ritmul mai lent al vârstnicului și trebuie să fiți dispusă să ajutați și să așteptați atunci când este necesar.

 

Probabil că cea mai importantă calitate a unei badante este empatia. A pune nevoile altcuiva înaintea propriilor nevoi este extrem de dificil și necesită o mare putere de caracter. Dacă vă puneți în locul persoanelor vârstnice pe care le îngrijiți, veți putea înțelege mai ușor situația în care se află. Nici pentru persoanele îngrijite situația nu este foarte simplă, mai ales că după o viață independentă și activă, și știm cu toții că germanii fac în general foarte mult sport și sunt foarte activi, se regăsesc în situația de a fi îngrijite de persoane din afara familiei. Prin urmare, este esențial să fiți compătimitoare și empatică.

 

Având în vedere că uneori persoanele în vârstă au momente în care sunt mai triste, poate suferă de depresie sau de schimbări de dispoziție, dumneavoastră ca badantă, trebuie să aveți o atitudine pozitivă pentru a ridica moralul persoanei îngrijite. Dacă dumneavoastră cultivați atitudinea pozitivă în mod curent, acest lucru va avea efecte pozitive atât asupra stării dumneavoastră de spirit, dar și a persoanei îngrijite.

De asemenea, un bun simț al umorului va liniști persoana îngrijită atunci când se regăsește într-o situație stresantă. O dispoziție veselă poate promova, de asemenea, cooperarea și poate contribui la formarea unei atitudini pozitive față de vârsta persoanei îngrijite.

Îngrijire la domiciliu. Corect și autodeterminat.

Ce beneficii aveți dacă lucrați ca badantă în Germania?

În același timp aveți și o serie de beneficii:

 

Pe lângă salariul dumneavoastră, pe care îl stabiliți împreună cu persoana îngrijită cu ajutorul ennie, beneficiați desigur și de cazare într-o cameră separată și masă. Și orele exacte de lucru / disponibilitate le stabiliți de comun acord cu persoana îngrijită, după cum stabiliți desigur împreună și durata pentru care doriți să lucrați sau alte aspecte, pe care dumneavoastră le considerați importante.

 

Cum găsiți un loc de muncă în Germania ca badantă?

ennie plasează badante în Germania și face legătura între persoane interesate să lucreze ca badante și persoanele care au nevoie de îngrijire într-un mod foarte simplu. ennie nu percepe comisioane mari pentru intermedieri, ceea ce înseamnă că dumneavoastră veți avea pe de o parte un venit echitabil și cheltuieli reduse. Scopul ennie constă în asigurarea unui nivel ridicat de claritate și a unor condiții echitabile pentru badante, astfel încât dumneavoastră să fiți mulțumită de condițiile dumneavoastră de muncă. Acest lucru are avantaje și pentru persoana îngrijită, pentru că dacă dumneavoastră sunteți mulțumită, serviciile dumneavoastră vor fi de cea mai înaltă calitate, iar relația dintre dumneavoastră și persoana îngrijită este bazată pe încredere și pe respect reciproc, ceea ce este esențial atât pentru dumneavoastră cât și pentru persoana îngrijită.

Îngrijire la domiciliu. Corect și autodeterminat.

Leonie Strothe
Leonie Strothe
Ähnliche Themen
Germania este o destinație atrăgătoare pentru românii care doresc să lucreze în străinătate. Aproximativ 700.000 de români locuiau la finalul anului 2018 în Germania, numărul acestora fiind de peste 4 ori mai mare decât în 2011.
În Germania numărul de persoane care au nevoie de îngrijire la domiciliu, în mod permanent sau din când în când, este în creștere în mod constant, iar în ultimii zece ani chiar s-a dublat. În 2022, aproximativ 5 milioane de persoane au avut nevoie de îngrijire la domiciliu în Germania.
Îngrijitoarea unei persoane vârstnice devine parte din familia apropiată a persoanei îngrijite.
Trustpilot