Rolul activității fizice în îngrijirea vârstnicilor

Inhalt dieses Beitrags

Există în rândul vârstnicilor credința că de la o anumită etate orice efort, cât de mic, le poate cauza probleme de sănătate. Însă, studiile și cercetările recente relevă exact contrariul, și anume că lipsa activității fizice agravează starea fizică și psihică. Mai mult, exercițiile ușoare pot ameliora diverse maladii, prelungind astfel viața vârstnicilor. Fără a fi o pledoarie pentru activitate fizică în orice circumstanțe, acest articol Ennie.ro urmărește a explica îngrijitorilor importanța evitării sedentarismului la cei de care se ocupă dar și cât de benefică poate fi pentru ei înșiși sau în activitatea pe care o desfășoară. Discutăm despre felul exercițiilor și importanța lor, mituri despre ele dar și cum să îi îndemnăm pe cei de vârsta treia spre această metodă de îmbunătățire a vieții. Pentru că le dau mai multă energie, eliberează stresul, trec mai ușor peste simptomele bolilor de care suferă și dureri, generând per ansamblu o stare de bine. Desigur, toate acestea se vor face sub îndrumarea medicului sau a terapeutului, după caz. Este foarte importantă respectarea indicațiilor date de către aceștia, spre a evita surprizele neplăcute sau consecințele nedorite. Tot ceea ce veți folosi din acest articol al Ennie.ro trebuie supervizat de către cei amintiți mai devreme. 

Ce fel de exerciții pot face persoanele vârstnice

Presupunem că atât îngrijitorii persoanelor în vârstă cât și membrii familiilor lor au următoarele întrebări: Ce fel de exerciții se pot face? Nu dăunează? Este riscant?

Pentru îmbunătățirea echilibrului

Aceste exerciții ajută la menținerea poziției verticale și a echilibrului, în mers sau pe loc, îmbunătățesc postura corpului și calitatea mersului. Reduc riscul și teama căzăturilor.

Cardio

Exercițiile cardiovasculare folosesc un grup mare de mușchi cu mișcări ritmice și se desfășoară pe o perioadă de timp determinată. Fac inima să pompeze mai mult și pot da senzația de respirație insuficientă. Aici includem mersul pe jos, urcatul scărilor, înotul, cățărarea, ciclismul, canotajul, tenisul și dansul.

Ajută la îmbunătățirea rezistenței la oboseală și a respirației, având ca rezultat o independență mai mare în activitățile zilnice.

Antrenamente pentru forță și rezistență

Construiesc musculatura prin mișcări repetitive făcute cu ajutorul aparatelor, greutăților, benzilor elastice sau greutatea corpului. Exercițiile pentru rezistență sunt la fel cu cele pentru forță dar se fac la o viteză mai mare pentru îmbunătățirea reacției și puterii.

Aceste tipuri de exerciții previn pierderea masei osoase, construiesc musculatura și îmbunătățesc stabilitatea – importantă pentru ca vârstnicul să rămână activ și să evite căderile. Antrenamentele pentru forță cresc viteza mișcărilor, ca de exemplu la traversarea străzii, și previn căderile prin îmbunătățirea vitezei de reacție atunci când se împiedică sau își pierd echilibrul. Aceste exerciții pentru putere și rezistență la vârstnici le dau o independență sporită în activitățile zilnice, cum ar fi deschiderea unui borcan, intrarea sau ieșirea din mașină, ridicarea unor obiecte.

Îngrijire la domiciliu. Corect și autodeterminat.

Flexibilitatea

Exercițiile pentru flexibilitate provoacă abilitatea încheieturilor din tot corpul să lucreze liber pe o plajă largă de mișcări. Se realizează prin întinderi pe loc sau care presupun mișcare, generând menținerea mușchilor și încheieturilor în stare activă tot timpul prin care se realizează prevenirea rănirilor. Părerea generală este aceea că yoga este metoda cea mai bună pentru menținerea și îmbunătățirea flexibilității. Ea ajută vârstnicii să își mențină ușurința în mișcări și libertatea de mișcare pentru activități fizice normale cum ar fi întoarcerea capului când conduc, șamponarea părului sau jocuri cu nepoții.

Miturile exercițiilor fizice la persoanele vârstnice

Majoritatea bătrânilor consideră că de la o anumită vârstă orice mic efort este dăunător, chiar riscant. Felul cum sunt ajutați și încurajați contează foarte mult. Iată câteva dintre obstacolele pe care le-ați putea întâmpina.

”Nu are sens să fac exerciții. Oricum îmbătrânesc”

– Adevărul este că: Activitatea fizică regulată îi ajută să arate și să se simtă mai tineri, prelungind independența. Reduce riscul pentru Alzheimer sau demență, boli de inimă, diabet, anumite tipuri de cancer, tensiune prea mare a sistemului sanguin și obezitate. Mai adăugăm aici și că starea lor psifică generală la 70 de ani poate fi asemănătoare cu cea de la 30.

”Risc să cad, dacă fac exerciții”

– Adevărul este că: exercițiile fizice făcute în mod regulat îmbunătățesc rezistența, previn scăderea masei osoase și măresc echilibrul. Așadar, riscul căzăturilor este mult mic.

”Nu o să fiu așa viguros cum am fost. Este frustrant.”

– Adevărul este că: schimbările în hormoni, metabolism, densitatea oaselor și masa musculară înseamnă că forța și nivelul de performanță se deteriorează în mod inevitabil cu trecere anilor. Dar asta nu înseamnă că nu mai poți obține un sentiment de realizare din activitatea fizică sau îmbunătățirea sănătății. Cheia constă în a stabili obiective ale stilului de viață adaptate la vârstă.  Foarte important! Un stil de viață sedentar are un impact mult mai mare asupra abilităților atletice decât ceea ce cunoaștem a fi îmbătrânirea biologică.

”Sunt prea bătrân să încep exercițiile”

– Adevărul este că: niciodată nu ești prea bătrân pentru a te mișca și ameliora sănătatea! De fapt, adulții care devin foarte activi mai târziu în viață arată o îmbunătățire a formei fizice și mentalului într-o proporție mai ridicată decât cei tineri. Trebuie să înceapă cu activități ușoare, chiar dacă pană atunci nu au făcut intens exerciții fizice și să progreseze din acel punct.

”Nu pot pentru că am dizabilități”

– Adevărul este că: dacă sunt în scaunul cu rotile este evident că trebuie să facă față unor provocări. Însă, pot ridica greutăți mici și pot practica din scaun aerobic, yoga sau tai chi pentru a crește raza deplasării independente, îmbunătățirea tonusului muscular și flexibilitatea, promovând sănătatea cardiovasculară. Multe piscine oferă acces persoanelor cu dizabilități sau se pot practica sporturi ușoare, adaptate acestui gen de persoane.

”Sunt prea slăbit sau am prea multe dureri și junghiuri”

– Adevărul este că: prin începerea exercițiilor fizice se poate face suportabilă durerea, crește rezistența și încrederea în sine. Mulți vârstnici au aflat că activitățile fizice regulate nu numai că încetinesc declinul rezistenței și al vitalității care apare odată cu vârsta, ba chiar îl elimină. Secretul este să înceapă încetul cu încetul.

Îngrijire la domiciliu. Corect și autodeterminat.

Stimularea vârstnicilor pentru activități fizice

Un studiu recent din Suedia arată că activitatea fizică este cel mai bun prieten al longevității. Dar a fi proactiv nu se referă neapărat la adăugarea unor ani vieții, ci mai degrabă este vorba despre a da viață anilor tăi. Așadar, îngrijire adecvată a vârstnicilor presupune, printre altele, și îndrumarea  sau motivarea lor spre un stil de viață adecvat. De aceea, stimularea pentru activități fizice se află pe lista oricărui îngrijitor profesionist.

Beneficiile sănătății fizice

  • Menținerea sau micșorarea greutății. În mod natural, metabolismul încetinește odată cu înaintarea în vârstă, astfel că menținerea unei greutăți optime a corpului poate deveni o provocare. Efectuarea exercițiilor fizice crește metabolismul și masa musculară, astfel încât se pot arde mai multe calorii.
  • Reduce impactul bolilor sau afecțiunilor cronice. Oamenii care fac mișcare tind să aibă un sistem imunitar și digestiv mai bun, densitate osoasă și presiune arterială optimă dar și un risc redus la Alzheimer, diabet, obezitate, probleme cardiace, osteoporoză și unele tipuri de cancer.
  • Îmbunătățește mobilitatea, flexibilitatea și echilibrul. Prin exercițiile fizice făcute în mod regulat se îmbunătățesc forța, flexibilitate și poziția corpului ceea ce ajută echilibrul și coordonarea mișcărilor. Toate acestea reduc considerabil riscul căzăturilor. Exercițiile pentru forță reduc simptomele unor afecțiuni cronice cum ar fi artrita.

Beneficiile sănătății mentale

  • Îmbunătățesc calitatea somnului. A dormi bine este vital pentru starea noastră generală de sănătate, mai ales pe măsură ce îmbătrânim. Activitățile fizice făcute în mod regulat provoacă adormirea mai rapidă, somn mai adânc la care adăugăm trezirea cu mai multă energie și prospețime.
  • Cresc tonusul și încrederea în propria persoană. Exercițiile fizice sunt un foarte mare eliberator de stres, endomorfinele produse ajutând efectiv la reducerea sentimentelor de tristețe, depresie, anxietate. A fi activ și a te simți puternic ajută foarte mult încrederea în propria persoană.
  • Îmbunătățirea funcționării creierului. Jocuri precum Sudoku sau cuvintele încrucișate mențin activitatea cerebrală dar nicidecum nu se apropie de efectele benefice ale exercițiilor fizice asupra creierului. Îi ajută diversificare funcțiilor cum ar fi multitasking-ul sau creativitatea, previne pierderea memoriei, declinul cognitiv sau demența. Ar trebui adăugat aici că prin a deveni activi, vârstnicii preîntâmpină disfuncțiile cerebrale așa cum ar fi boala Alzheimer.

De ce nu, împreună!?

Până în acest punct am văzut ce înseamnă exercițiile fizice și cât de benefice sunt pentru vârstnici, fiind evident că nu au nimic de pierdut dar foarte mult de câștigat. Dar…Hei!!! De ce numai pentru ei și nu și pentru dumneavoastră, îngrijitorii lor!?? Ați putea face toate acestea împreună, ca un bun exemplu, așadar fiind dumneavoastră înșivă un stimulent pentru vârstnicii de care aveți grijă. Dacă este benefic pentru ei, neîndoielnic este bun și pentru cei din jurul lor.

Așa cum recomandam la început și persoanelor în vârstă, trebuie consultat medicul și urmate cu strictețe recomandările sale. De asemenea, începeți cu exercițiile ușoare, care nu vă solicită pentru că veți alerga prea curând la un maraton. Ceea ce faceți este pentru sănătatea dumneavoastră și a vârstnicului. Nu participați la vreun concurs.

Sperăm că rândurile parcurse până acum v-au oferit o nouă perspectivă asupra îngrijirii vârstnicilor, a stilului dumneavoastră de viață și cum, prin lucruri simple dar bine făcute, cariera dumneavoastră poate fi una de succes presărată cu multe satisfacții. Ennie.ro va continua seria articolelor care nu numai că ghidează îngrijitorii vârstnicilor dar în ansamblu urmăresc să asigure o mai bună calitate a vieții atât pentru cei la vârsta a treia dar și pentru cei din jurul lor.

Julia Gries
Julia Gries
Bună ziua dragă cititorule, numele meu este Julia din echipa ennie. Eu scriu articolele din ghidul nostru, care structurează cunoștințele noastre despre îngrijirea la domiciliu și le transmit cititorilor noștri.
5/5 - (11 votes)
Ähnliche Themen
Atunci când cineva caută servicii de îngrijire la domiciliu pentru cineva drag și apropiat, prețurile la servicii reprezintă unul dintre cele mai delicate aspecte în acest sens.
Deși lucrurile par cât se poate de simple la prima vedere, o migrare în Germania cu scopul de a lucra în calitate de îngrijitor reprezintă un aspect destul de special.
Germania reprezintă o țară cu un specific cultural foarte bine pronunțat. Anume acest specific pune, într-o oarecare măsură, în gardă îngrijitorii din România.
Trustpilot